
Pentru Sergiu B.
Cand privesc printre lentilele zgariate situatia dezolanta a invatamantului romanesc,
ma asez repugnat cu o vioara pe malul Dunarii şi plang.
Asistam la dezradacinarea difuzata a culturii.Plonjam în marea lichelelor intelectuale.
La (liceu), facultate profesorul dicteaza cuvant cu cuvant pentru ca la (extemporal),
examen sa repoduci mecanicist, cuvant cu cuvant.
Batalia se da intre cei mai buni memoratori ai cuvintelor dixite şi plicurilor umplute.
Comemoram decupajele ratiunii umane, punand florile alienarii pe altarul vidului aberant.
Normal ar fi sa existe profesori care predau liber, care fac scheme,
care te provoaca la intelegere, gandire, aprofundare, analogii şi reformulari creative, originale .
Azi intalnim tineri incapabili de a formula cu propriile vocabule : referate, eseuri,
recenzii, de a analiza o carte sau de a-şi argumenta o idee.
…o idee care mai vibreaza falfaitor, fuzionand şi furnicand efemere neartificializate.
Mintea nu mai prelucreaza ci doar depoziteaza informatii pentru scurte perioade de timp.
Chiar daca nu e vremea plecarii cocorilor, multi şi-au bagat cortexul la hibernare.
Cu pasivitate paricipam la arborescenta brambulorogiei şi blegelii cognitive .
Homunculul graitor traieste intr-un provizorat deontologic periculos si cvasimortuar
fiind în acord cu humusul hilar şi retrogat al bipedului afilosofical.

În ciuda culturii de mâncare instant şi informaţie instant, înţelegere profundă instant a cartilor de calitate nu există.
Nu ştim să ne frângem orgoliul ascultând.Când alţii ne împărtăşesc un ceva semnificativ, noi suntem focalizaţi pe vocabulele noastre şi reacţia celuilat la problemele noastre.
S-a fosilizat, s-a atrofiat simţul ascultării din noi. Cele două unghiuri de jos ale triughiului isoscel sunt compunerea şi interpretarea, urmate de vârful de sus prin care noi devenim activi treptat şi trudnic : înţelegerea intenţiilor autorului .
Baudelaire spunea că în muzică, pictură şi literatură există întodeauna o lacună completată de imaginaţia ascultătorului. E nevoie de răbdare că să desfăşurăm miezul în timp. A citi în fotoliu sau în pat, la jumătatea drumului dintre veghe şi reverie, nu e citire. Trebuiesc aruncate impresiile superficiale şi prejudecăţile la Recycle Bin şi parcurs drumul efortului şi transpiraţiei din urma analizei si sintezei muzicale.
Plăcerea este chiar în acesta strădanie prelungită şi încordată, căci revelaţiile ulterioare desfătează adâncuri mult mai profunde decât efemera simulare emoţională a percepţiei pur senzoriale.
Comoară interioară a unei capodopere literare este arborescentă şi inepuizabilă, mereu revelatoare şi regeneratoare.

Operatorii unei lecturări serioase sunt întrebările.
Grila de lectură e în permanenţă viaţa noastră.
Citim cu nelămuririle, perplexităţile, neliniştile noastre.
Citim ceea ce ne vine pe structura noastră.
Orice problemă o putem adânci şi dezvolta cu ajutorul întrebarilor.
Să revenin la interogaţia < de ce > a copilului.
Niciodată nu e prea târziu să întrebi de ce, pe ce se bazează, care e cauza şi structura logică.
Suntem fiinţe raţionale în măsura în care ne întrebăm ce anume e în spatele lucrurilor.